Asociaţiile de dezvoltare comunitară vor fi partenerii ideali pentru programele de dezvoltare, iar în timp motorul dezvoltării regionale.

Prezentare » Scop si obiective

goal_setting-300x199.jpg

  SCOPUL ASOCIAȚIEI

   Scopul asociaţiei noastre este îmbunătăţirea calităţii Serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pentru interesul general al locuitorilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre, în condiţiile unor tarife care să respecte limitele de suportabilitate ale populaţiei şi principiul „poluatorul plăteşte”, atingerea şi respectarea standardelor europene privind protecţia mediului, precum şi creşterea capacităţii de atragere a fondurilor pentru finanţarea investiţiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului.

  OBIECTIVELE ASOCIAȚIEI
  • Să încheie Contractul de delegare a gestiunii Serviciului cu Operatorul în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, care împreună au calitatea de delegatar, conform prevederilor legale;
  • Să exercite drepturile specifice de control şi informare, privind Operatorul, conform prezentului Statut şi Actului constitutiv al Operatorului; 
  • Să constituie interfaţa pentru discuţii şi să fie un partener activ pentru autorităţile administraţiei publice locale în ceea ce priveşte aspectele de dezvoltare şi de gestiune a Serviciului, în scopul de a coordona politicile şi acţiunile de interes intercomunitar;
  • Să aprobe şi să promoveze strategia de dezvoltare a Serviciului;
  • Să monitorizeze derularea proiectelor de investiţii în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciul;
  • Să monitorizeze respectarea obligaţiilor asumate de Operator prin Contractul de Delegare, îndeosebi în ceea ce priveşte realizarea indicatorilor de performanţă, executarea lucrărilor încredinţate Operatorului şi calitatea Serviciului furnizat utilizatorilor şi să informeze regulat asociaţii despre aceasta;
  • Să fie un pol al competenţelor administrative, financiare, tehnice şi economice în beneficiul autorităţilor locale şi al Serviciilor;
  • Să acorde ajutor Asociaţilor şi Operatorului în vederea obţinerii resurselor financiare necesare implementării Programului de dezvoltare a serviciilor şi, dacă este cazul, să obţină astfel de fonduri care vor fi puse la dispoziţia Operatorului.
  • Să identifice şi să propună orice acţiuni vizând realizarea obiectivelor Asociaţilor în legătură cu Serviciului:

- asigurarea  unei politici tarifare echilibrate care să asigure, pe de o parte, sursele necesare pentru operare, dezvoltare, modernizare şi/sau baza-suport a contractării de credite rambursabile ori parţial rambursabile, iar, pe de altă parte, să se respecte limitele de suportabilitate ale populaţiei şi principiul „poluatorul plăteşte”

- aplicarea principiului solidarităţii;

- creşterea progresivă a nivelului de acoperire a Serviciilor;buna prestare din punct de vedere tehnic a Serviciilor şi gestiunea administrativă şi comercială eficientă a acestora;

- menţinerea calităţii tehnice şi întreţinerea eficientă a echipamentelor şi lucrărilor legate de Servicii;

- buna gestiune a resurselor umane.